TRANSFORMO – mobilier transformabil pentru copilul tău

Aș vrea să vă prezint astăzi un proiect care îmi place foarte mult și care sper că vă va cuceri și pe voi.

Este vorba despre TRANSFORMO, un corp de mobilier transformabil, mai exact o masă care devine etajeră.  Transformo este dupa cum a spus Rareș, creatorul ei, o „scenă de creație” dând copilului libertatea de exprimare și de manifestare prin joacă. Niciun copil nu iubește să strângă jucăriile la finalul jocului… Transformo face toată treaba deoarece se preschimbă într-o etajeră lasând intactă lumea construită de copilul tău, jocul putând fi reluat a doua zi fară a distruge absolut nimic.

Transformo-1

Transformo este confecționat din lemn de pin și placaj de mesteacăn fiind șlefuită și finisată manual. Are colțurile rotunjite, este un produs ergonomic, versatil și respectă principiile Montessori. Aceasta poate fi folosit atât acasă dar și în grădinițe ori în spații de joacă.

 

 

Copilul tău poate desfășura multe activități pe masa de joacă Transformo:

  • să construiască un întreg oraș din piese de LEGO
  • să creeze diverse machete din decupaje de hârtie/carton ori să modeleze din plastelină o întreagă scenă
  • să se joace de-a bucătăria (aplicând pe masă decupaje din hârtie pentru a simula un aragaz)
  • să folosească Transformo pe post de birou: să scrie, să deseneze

În fiecare seară Transformo se adăposteste langă un perete cu toate jucăriile pe el, lăsând spațiu în cameră și creând ordine.

transformo-8Transformo-9

Despre Proiect:

Transformo a fost produs în câteva exemplare în atelierul Mari și Mici din București, în spațiul Nod Makerspace, locul de origine al multor creații de design românesc unde Rareș vă invită să-l testați.

Transformo are nevoie de susținere ca să ajungă sustenabil financiar și de aceea a fost inițiată o campanie de crowdfunding în perioada 21 noiembrie – 20 decembrie, pe parcursul căreia beneficiezi de discount, transport gratuit oriunde în tară și alte beneficii pe care te invit să le descoperi accesând linkul de aici.

Mai multe informații poți obține de la Rareș, autorul proiectului trimițând un email la contact@transformo.ro  sau pe pagina de facebook: Atelierul Mari si Mici 

Urmarește videoclipul și ascultă povestea din spatele acestui produs unic.